Este foarte greu sa faci oamenii sa rada; publicul comedienilor este intransigent si nemilos. Sa ii faci sa planga, sa ii sensibilizezi, dar fara sa pici in capcana surogatelor sentimentale ieftine si de prost gust, este si mai greu. Pentru ca un regizor si actor sa le realizeze pe amandoua, este o provocare, iar reusita o dovada de talent, viziune si sensibilitate indiscutabile.
In “The Great Dictator”, Charlie Chaplin parodiaza cu inteligenta, subtilitate si ingeniozitate regimul nazist, in frunte cu insusi marele dictator, Hitler (alias Hynkel). Tabloul caricatural al acelei perioade, sumbra pentru umanitate, este presarat cu scene de o ironie taioasa iar comicul apare in acest film in toate formele sale: comicul de situatie, atat de energic reprezentat de Chaplin, comicul de caracter si comicul de nume (avem un Hitler redus la “Hynkel”, un Goebbels redus la “Garbitsch”, o Germanie cuceritoare redusa la “Tomania”) care completeaza fara cusur aceasta opera cinematografica.
In paralel cu “povestea” ajungerii la putere a lui Hynkel si instaurarii regimului sau dictatorial, se deruleaza o alta poveste, una de dragoste intre un evreu barbier si o tanara, pe nume Hannah. Aventura supravieturii lor intr-o lume ce devine din ce in ce mai ostila si plina de ura ia sfarsit cand evreul este confundat cu insusi dictatorul, si, invitat sa tina un discurs in fata natiunii invingatoare, incheie intr-un mod moralizator, trist si tragic filmul. In contextul subiectului ales, nici ca se putea un deznodamant cu un impact mai puternic. Chaplin lanseaza un mesaj, catre noi toti, care si in zilele noastre, la o distanta de 68 de ani de la realizarea filmului si de la vremurile istorice redate, este inca actual si demn de urmat. In discursul final, Chaplin aduce aluzii (chiar si prin alegerea numelui tinerei prietene a evreului barbier- Hannah) la problematica atinsa de Hannah Arendt, in lucrarea sa “Originile Totalitarismului”.
Concluzii: “The Great Dictator” este un fim complet si complex, destinat, daca nu neaparat unui public larg, macar unui public foarte diversificat. Este destinat si celor ce doresc doar sa ia o portie sanatoasa de umor de calitate, si celor ce doresc sa reflecteze, sa caute mai adanc in dedesubturile metaforei lui.











Nici un comentariu pana acum
Adauga si tu un comentariu!
Lasa tu primul comentariu, da startul la discutii!
Adauga si tu un comentariu!