Oscar (Matthew Perry) si Peter (Oliver Platt) sunt doi tineri arhitecti, care se gandesc sa dea lovitura acceptand provocarea milionarului Charles Newman (Dylan McDermott) de a reconfigura arhitectural o locatie, penduland intre un stil modern, nonconformist si pastrarea spiritului clasic.

Ca in orice ramura profesionala, concurenta nu ezita sa le puna bete in roate, totul incepand de la un zvon lansat inca de la prima intalnire cu “patronul”. Astfel, Oscar si Peter sunt “barfiti” ca fiind homosexuali, lucru ce va constitui pe intreg parcursul filmului atat un motiv de bucurie pentru Oscar (datorita orientarii sale se apropie de amanta milionarului, la insistentele carismatice ale acestuia, sub pretextul supravegherii indeaproape), dar si de revolta (cum poate un homosexual sa initieze o relatie cu o femeie, care stie despre el ca este homosexual?).

Din momentul declasarii micii idile romantice intre Oscar si Amy Post (Neve Campeblle), cursa pentru proiectul arhitectural cade pe planul doi, si toata energia acestei comedii se concentreaza pe redarea momentelor dulci-penibile-amuzant-iritante pe care Oscar le traieste ca barbat heterosxual, sufocat de anatema homosexualitatii si de datoria-teama pe care o simte fata de ideea de a dezvolta o relatie romantica cu amanta sefului sau- lucru ce ar putea periclita clar castigarea concursului de proiecte.

Concluzii: “Three to tango” este o comedie simpla, amuzanta, fara pretentii, numai buna pentru o dupa amiaza lenesa de duminica.

Doi bătrâni, unul bogat şi arogant şi unul modest şi cinstit află în aceeaşi zi, în acelaşi salon că mai au 6 luni de trăit. Pentru filantrop următoarele 6 luni ar fi fost o serie de linguşeli şi fâţâieli pe la notar, iar pentru modest ipocrizie, milă şi încurajări. Pentru a fenta ceea ce părea scris ei îşi scriu o listă de lucruri pe care şi le-au dorit mereu să le facă şi cu ajutorul financiar al bogatului se pun pe treabă.

Plusuri:

Dacă mi-ar fi spus cineva povestea filmului, mi-ar fi descris personajele şi m-ar fi pus să aleg doi actori pentru rolurile principale, fără nici un dubiu aş fi ales Jack Nicholson şi Morgan Freeman. Primul este prin statură şi prin filmele anterioare un arogant ţâfnos, nefamilist, afemeiat, un model de bătrân depravat dar bogat. Al doilea este blând cu un ton de bunic iubitor, credincios şi familist. Se mulează perfect în caracter şi bine-nţeles că nu lasă loc de dezamăgiri.

“1 cameră, două paturi, fără excepţie!”. Filmul se bucură de un comic de situaţie, de o roată care se-ntoarce mereu. Se bucură de-o idee şi de-un mesaj bun pus în scenă foarte bine de bătrânei. E un film liniştit (prea liniştit) dar care te încară, per ansamblu, cu energie şi spernţă şi, în cazuri mai deosebite, revoltă.

Minusuri:

Previzibilitatea. Filmul nu aduce nicio surpriză. Un sinopsis sau un trailer vă cam oferă toată acţiunea filmului. Şi acesta e unul din minusurile principale. Înţeleg că caracterele sunt doi muribunzi, dar doi muribunzi încă în puteri care participă la curse şi sar cu paraşuta. Momentele agitate nu sunt agitate, sunt mai mult decât monotone, de ce nu plictisitoare. E un film prea familist pentru un public tânăr sau masculin, probabil potrivit pentru telenovelistele autohtone.

Concluzia:

Nothing wrong about a movie that says, Stop and smell the roses. Now, if only director Rob Reiner hadn’t rubbed our noses in a bouquet of plastic blooms. Carrie Rickey, Philadelphia Inquirer

Cam asta e şi concluzia mea. Ideea e bună, actorii se mulează perfect pe caracterul personajului şi într-adevăr e amuzant să-l vezi pe Nicholson şi pe Freeman sărind din paraşută ori tatuaţi, dar atât. Lăsând la o parte ironiile şi puţinele glumiţe filmul e o adevărată înmormântare. Eu îi dau un 6.5/10 pentru jocul actoricesc şi idee.

În ultimele săptămâni au apărut o grămadă de trailere şi update-uri la filmele ce vor fi lansate anul acesta. Din ce-am observat o oarecare surpriză poate fi “City of Ember”. Nu ştiu cât se vor potrivi misterele, indiciile într-un oraş construit modern, nu ştiu dacă toate personajele au fost alese cu grijă (am unele dubii). Aşteptăm. “X-Files” a fost o pasiune a mea.. când aveam 11-12 ani. Acum subiectul mi se pare mult prea răsuflat, aşteptăm şi aici. Dar să vedem trailerele:

X-Files: I Want To Believe

The Mumy: Tomb of the Dragon Emperor

The Edge of Love

The Incredible Hulk

The Promotion

City of Ember

“The Happening” îşi are lansarea pe 13 Iunie 2008 (Vinerea). Am văzut primul trailer cu destul timp în urmă însă m-am ferit să-l prezint. Apoi mi-au venit câteva gânduri în minte. Există mitul 21 Decembrie 2012, zi în care se opreşte calendarul mayaş, zi în care pământul intră în centura fotonică. Centura fotonică care e un punct maxim de energie în univers. Ei bine, la intrarea în această centură cei răi, slabi energetic se spune că vor gafa. Când am auzit de “evenimentul care urma să se întâmple” în film mi-a venit brusc în minte 2012.

Ei bine, se pare că şi altor cinefili le-a trecut prin cap ideea aceasta şi producătorii au spus că nu, nu are nicio treabă cu 2012. Păcat, ideea ar fi fost bună. Dar să vedem trailerele:

Trailer #1:

Trailer #2 (Violent, +18):

Pe mine personal nu mă prea impresionează filmele de genul. Am văzut “I am Legend”, am văzut “28 Days Later”. Deja ideea e prea exploatată pentru un interval atât de scurt.

Este foarte greu sa faci oamenii sa rada; publicul comedienilor este intransigent si nemilos. Sa ii faci sa planga, sa ii sensibilizezi, dar fara sa pici in capcana surogatelor sentimentale ieftine si de prost gust, este si mai greu. Pentru ca un regizor si actor sa le realizeze pe amandoua, este o provocare, iar reusita o dovada de talent, viziune si sensibilitate indiscutabile.

In “The Great Dictator”, Charlie Chaplin parodiaza cu inteligenta, subtilitate si ingeniozitate regimul nazist, in frunte cu insusi marele dictator, Hitler (alias Hynkel). Tabloul caricatural al acelei perioade, sumbra pentru umanitate, este presarat cu scene de o ironie taioasa iar comicul apare in acest film in toate formele sale: comicul de situatie, atat de energic reprezentat de Chaplin, comicul de caracter si comicul de nume (avem un Hitler redus la “Hynkel”, un Goebbels redus la “Garbitsch”, o Germanie cuceritoare redusa la “Tomania”) care completeaza fara cusur aceasta opera cinematografica.

In paralel cu “povestea” ajungerii la putere a lui Hynkel si instaurarii regimului sau dictatorial, se deruleaza o alta poveste, una de dragoste intre un evreu barbier si o tanara, pe nume Hannah. Aventura supravieturii lor intr-o lume ce devine din ce in ce mai ostila si plina de ura ia sfarsit cand evreul este confundat cu insusi dictatorul, si, invitat sa tina un discurs in fata natiunii invingatoare, incheie intr-un mod moralizator, trist si tragic filmul. In contextul subiectului ales, nici ca se putea un deznodamant cu un impact mai puternic. Chaplin lanseaza un mesaj, catre noi toti, care si in zilele noastre, la o distanta de 68 de ani de la realizarea filmului si de la vremurile istorice redate, este inca actual si demn de urmat. In discursul final, Chaplin aduce aluzii (chiar si prin alegerea numelui tinerei prietene a evreului barbier- Hannah) la problematica atinsa de Hannah Arendt, in lucrarea sa “Originile Totalitarismului”.

Concluzii: “The Great Dictator” este un fim complet si complex, destinat, daca nu neaparat unui public larg, macar unui public foarte diversificat. Este destinat si celor ce doresc doar sa ia o portie sanatoasa de umor de calitate, si celor ce doresc sa reflecteze, sa caute mai adanc in dedesubturile metaforei lui.